募捐 9月15日2024 – 10月1日2024 关于筹款

Sonata Gustav

Sonata Gustav

Rose Tremain
你有多喜欢这本书?
下载文件的质量如何?
下载该书,以评价其质量
下载文件的质量如何?
Roman despre prietenie și nevoia de iubire, despre binele imens și răul de neiertat care se pot ascunde în cele mai mărunte gesturi, Sonata Gustav a câștigat National Jewish Book Award în 2017, a fost finalist la Costa Novel Award (2016), Walter Scott Prize (2017), Royal Society of Literature Ondaatje Prize (2017) și nominalizat la Women Prize for Fiction (2017) și International Dublin Literary Award (2018 ). Bestseller Sunday Times, este tradus în peste 30 de țări.
Gustav s-a născut într-un orășel elvețian pașnic, unde al Doilea Război Mondial nu pare să fi lăsat cicatrici. Dar familia Perle a suferit consecințele alegerilor făcute de tată, Erich, în timpul conflagrației, când Elveția și-a închis granițele pentru refugiații evrei. Crescut de o mamă adorată, Emilie, dar care este rece și dominatoare, incapabilă să uite loviturile trecutului (o copilărie lipsită de iubire, o căsnicie nefericită, ruina adusă de acțiunile lui Erich), Gustav se bucură de afecțiune prin procură când se împrietenește cu Anton, fiul sensibil și răsfățat al unei familii prospere, talentat pianist. Modelat de austeritate și frustrare, Gustav învață să trăiască lipsit de pasiune, mulțumit de ritualurile pedant-repetitive ale vieții sale de director de hotel. După moartea lui Emilie, sobrul Gustav începe să afle povestea familiei sale, iar nebănuitele pasiuni devastatoare și gesturi dramatice ale trecutului îi năruie eșafodajul convingerilor. Salvatoare pare să fie revelația unei prețioase iubiri târzii.
出版社:
Humanitas Fiction
语言:
romanian
文件:
DOCX, 969 KB
IPFS:
CID , CID Blake2b
romanian0
线上阅读
正在转换
转换为 失败

关键词