募捐 9月15日2024 – 10月1日2024 关于筹款

Itinerar spiritual

Itinerar spiritual

Chico Xavier
你有多喜欢这本书?
下载文件的质量如何?
下载该书,以评价其质量
下载文件的质量如何?
Izolat în cochilia miraculoasă a trupului, spiritul este restrâns în percepţiile sale la limitele care îi sunt necesare.

În ochii lui, sfera senzorială este o închisoare sufocantă.


Vederea, auzul, pipăitul suferă enorme restricţii.


Creierul fizic este o cămăruţă întunecoasă care îi dă ocazia să recapituleze şi să reînveţe.


Cunoştinţele dobândite şi obiceiurile înrădăcinate de-a lungul secolelor zac în el sub forma unor intuiţii şi tendinţe.


Forţe neexplorate şi resurse infinite dorm în el aşteptând pârghia voinţei pentru a se manifesta şi pentru a se îndrepta către supraconştiinţă.


În templul miraculos al cărnii, în care celulele sunt cărămizi vii ce servesc la construcţia formei, sufletul nostru este închis provizoriu într-o uitare temporară, dar nu absolută, căci el este deţinătorul unui vast patrimoniu de experienţe. El este torturat de dorinţa nedefinită de a se întoarce la spiritualitatea superioară, în timp ce rătăceşte prin lumea cea opacă în dizarmonii bizare şi repetate.


Totuşi, în interiorul acestei „reţele" a simţurilor fiziologice, spiritului i se oferă oportunităţi glorioase de a lucra pentru depăşirea de sine.

年:
2019
出版社:
Ganesha Publishing House
语言:
romanian
文件:
PDF, 4.32 MB
IPFS:
CID , CID Blake2b
romanian, 2019
线上阅读
正在转换
转换为 失败

关键词